Omul cu Ochelari

Home » 2015 » February

Monthly Archives: February 2015

Copilul din tine

Astăzi… Astăzi a fost o zi interesantă pentru mine, deși sunt răcit cobză. O lună jumătate m-am luptat eroic cu răceala și abia acum m-a doborât (gât roșu, nas înfundat, temperatură – tot meniul). Azi, la serviciu au fost câteva persoane de la Asociația Ana și Copiii la parterul clădirii în care lucrez eu, acestea din urmă au vândut mărțișoare și diferite chestiuni hand-made. Acolo era o fată – Alexandra, în vârstă de 7 ani care încerca să-i înveselească pe posibilii cumpărători cu poveștile ei amuzante.

Într-o pauză am stat de vorbă cu ea și-am aflat că-i orfană de ambii părinți. Interesant este faptul că nu s-a lăsat învinsă de aceste evenimente nefericite din viața ei, era toată un zâmbet și, efectiv, radia de fericire și bună dispoziție. Mi-a povestit de toate activitățile la care a luat parte, de cum se poartă ceilalți copii de la centrul la care este arondată și de toate grozăviile pe care le-a făcut; toate acestea în timp ce naviga în viteză pe un telefon smartphone. Am fost surprins de faptul că este atât de vorbăreață și atât de isteață. (more…)

Confesiunile unui Nebun. Capitolul VIII. Purificarea.

Dacă nu ai citit Capitolul VII. Cearta o poți face dând click aici

Cât ai clipi, Andreea îl lovi pe David cu capul și astfel fu eliberată din strânsoare, dându-i un avans de câteva momente pentru a fugi către ieșirea din casă. Lovitura îl ameți un pic pe soțul ei; buzele și nasul îi pulsau de durere, simți în gură un gust feros; cu palma stângă se șterse; acest lucru nu făcu decât să-l enerveze și mai tare decât înainte, drept pentru care fugi spre ieșire. După doi-trei metri parcurși acesta se împiedică de o jucărie și căzu, lovindu-se puternic la cap, de podea, în cele din urmă își pierdu cunoștința.

Andreea fugi cât o țineau picioarele, dar după un timp obosi și găsi un loc să se ascundă, la câteva sute de metri distanță de casa lor. Se ghemui în spatele unui zid, în preajma căruia era multă verdeață înaltă; se rugă să nu o găsească și să plece. Își împreună brațele pe genunchi îşi sprijini capul pe acestea; nu mai rezistă și începu să plângă. După câteva minute bune se hotărî să iasă din ascunzătoare și să se întoarcă acasă; la urma urmei, se gândi ea, că trebuie să lămurească ceea ce se întâmplă în dimineața aceasta; până la urmă discuțiile civilizate i-au ajutat de fiecare dată să scape de probleme.

Violenta
(more…)

Confesiunile unui Nebun. Capitolul VII. Cearta.

Dacă nu ai citit Capitolul VI. Schimbarea o poți face dând click aici

David fu primul care se trezi în dimineața aceasta. Se ridică pe marginea patului și se uită înspre soția lui. Nu se putea gândi în clipa aceea decât că o iubește foarte mult și că ar face absolut orice pentru ca ea să fie în regulă. Întoarse privirea pentru a-și căuta papucii. Astăzi nu voia decât să stea îmbrăcat în haine lejere și, considera el că pijamalele și halatul, împreună cu papucii, îi conferă un confort mai ceva ca la cel mai scump hotel din București. Se îndreptă spre biroul lui de lucru de pe același palier cu dormitorul lor și al copiilor. Voia să mai scrie câteva rânduri în jurnalul improvizat. I se părea o tehnică interesantă pe George a născocit-o, deoarece, de fiecare dată când vroia să-și amintească ceva și nu putea pur și simplu, arunca o privire peste paginile scrise în carnet.

17 Septembrie 1929

              „Ieri…! Aș putea spune multe lucruri despre ziua de ieri. A fost nemaipomenit!
              Aș putea spune cu mâna pe inimă că a fost una din cele mai bune zile ale mele.
              Pentru ei trăiesc! Dacă n-ar mai fi ei, aș rătăci prin deșert; aș fi un om mort.
              Ei sunt sursa mea de energie. Familia mea!”

Se gândi din nou la ceea ce scrisese: „Ei sunt sursa mea de energie. Familia mea!”, în timp ce se uită la o poză cu ei trei. Era cel mai fericit om pentru că avea o familie foarte iubitoare. Mai mult decât atât nici că putea să-și dorească. După un moment, Andreea trecu prin fața biroului și văzu ușa întredeschisă; se opri din mers și apăsă pe clanță în timp ce împingea ușa. (more…)

Stare de lene periculoasă

Ți s-a întâmplat vreodată să ai o stare atât de acută de lene încât să nu te poți mișca?

Astăzi, toți prietenii mei trăgeau de mine să ieșim pe-afară să nu stăm degeaba, însă mie îmi era atât de lene încă nu puteam să mă mișc și să respir. Îmi era greu să clipesc! Într-un final am acceptat invitația lor cu gândul că această stare îmi va trece, însă, din contră, s-a înrăutățit, deoarece îmi era dificil să merg.
Seara când am ajuns acasă simțeam că am nevoie ca cineva să mă ajute să mestec și să înghit iaurtul cu fructe pe care-l desfăcusem (mănânc un iaurt cu fructe + 6 biscuiți în fiecare seară – este un ritual pe care-l respect mereu. Nu mă întreba de ce fac asta pentru că n-aș putea să-ți spun).

Știu! Nu e bine să pierzi timpul de pomană!
Azi am descoperit că lenea acută produce efecte adverse – halucinații. Vedeam cum lucrurile din jurul meu se mișcă. Spre exemplu, am scăpat o monedă de 50 bani pe covor și aveam impresia cum aceasta se ridică de jos și zboară-n palma mea care stătea deschisă.




Seară bună să ai!